Sursă foto: Wikimedia Commons
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a râs vineri de reprezentanții ambasadei SUA de la Moscova, care au afișat un steag curcubeu pe fațada clădirii la sfârșitul lunii iunie, afirmând că asta „spune ceva” despre oamenii care lucrează acolo, potrivit AFP.
Răspunzând în timpul unei videoconferințe unui membru care i-a atras atenția că ambasada SUA ”a atârnat” acest simbol al mișcării LGBT (lesbiene, homosexuali, bi și trans), Vladimir Putin a întrebat „cine lucrează în această clădire? Lasă-i să sărbătorească. Asta spune ceva despre oamenii care lucrează acolo”, a spus el, potrivit comentariilor difuzate la televiziune.
Președintele rus a semnat vineri modificările constituționale aprobate de ruși în timpul votului național, inclusiv instituția căsătoriei ca uniune între un bărbat și o femeie, interzicând efectiv căsătoria între persoane de același sex.
Totuși, Vladimir Putin a dat asigurări vineri că țara sa nu discriminează pe nimeni în funcție de orientarea sa sexuală și a dat asigurări că legea din 2013 care interzice „propaganda” homosexuală cu minori era pur și simplu destinată să împiedice ca astfel de relații să fie „impuse” copiilor.