plaja, sardinia
Plaja din Sardinia (sursa foto: Pixabay)

Un turist a fost oprit pe un aeroport din Sardinia, Italia, după ce în bagajul acestuia au fost găsite aproximativ 2 kg de nisip luat de pe o plajă locală. Turistul a fost și amendat cu o mie de euro, potrivit CNN.

Turistul francez a fost oprit pe 1 septembrie pe aeroportul internațional Cagliari Elmas din Sardinia. Asupra acestuia s-au găsit 1.81 kg de nisip provenit de pe o plajă locală.

Nisip de pe plajele din Sardinia este protejat, așa că sustragerea oricărei cantități rezultă în amenzi sau chiar închisoare.

Legea care interzice sustragerea nisipului de pe plajele din Sardinia a fost adoptată în 2017 și de atunci, multe sticle cu nisip sunt confiscate anual.

Amenzile fluctuează de la 500 de euro și pot ajunge până la 3.000 de euro, depinzând de cantitate și locul de proveniență.