papa, francisc
Papa Francisc (sursa: Wallpaperflare)

Vaticanul a publicat o listă de directive destinată clericilor cu privire la procedura de urmat pentru anchetarea acuzaţiilor de abuzuri sexuale asupra minorilor în cadrul Bisericii Catolice, informează DPA şi AFP.

Chiar și cele mai mici suspiciuni de abuz sexual vor fi luate în serios și cercetate cu atenție, chiar dacă acuzațiile apar pe rețelele sociale- se arată în manualul scris de Congregația pentru Doctrina Credinței. Peste 160 de îndrumări au fost scrise în document, după ce Vaticanul a făcut numeroase apeluri pentru ca orice act de abuz sexual să fie raportat autorităților. Ghidul vorbeşte, de asemenea, despre modul de protejare a drepturilor acuzatului şi despre cum trebuie gestionată posibila dezinformare.

Reamintim, în 2019 mai mulți experți au cerut rezolvarea cazurilor în care apar abuzuri sexuale asupra minorilor și o mai bună colaborare cu anchetatorii, iar Papa Francisc a promis, de asemenea, că îi va pedepsi pe cei care comit astfel de fapte și să oprească acoperirea acestora de către Biserică.

Totuși, măsurile luate până acum nu au fost suficiente. Clericii continuă să încerce să împiedice investigațiile privid acuzațiile de abuz- spun victimele.