Directorul adjunct al ANAR afost trimis în judecată pentru luare de mită (sursă foto: Facebook)

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Cristian Bratanovici, fost director general adjunct al Administrației Naționale Apele Române, care este acuzat de luare de mită în valoare de 100.000 de euro, transmite Agerpres.

Cristian Bratanovici a fost trimis în judecată, păstrându-i-se starea de libertate, împreună cu alte două persoane din administrația unei societăți comerciale, puse sub acuzația de autorat și complicitate la luarea de mită.

În rechizitoriu este trecut faptul că la data de 8 noiembrie 2019, când Cristian Bratanovici avea funcția de director general adjunct al Administrației Naționale Apele Române, acesta ar fi primit suma de 100.000 de lei din partea unuia dintre cei doi oameni de afaceri, pentru a asigura că finanțarea pentru trei contracte încheiate cu Administraţia Bazinală de Ape Mureş va merge către societatea complicilor.

Pentru a recupera prejudiciul, Administraţia Bazinală de Apă Mureş a dispus poprirea veniturilor obţinute cu titlu de salariu de către Cristian Bratanovici, adică o treime din venitul lunar net, pănă când întreaga sumă va fi acoperită.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Mureş.