papagal, gri, african
Papagal gri african (sursa foto: Wikimedia Commons)

Cinci papagali de la un parc zoologic din Lincolnshire, Marea Britanie, au fost scoși de la expunere după ce au început să înjure vizitatorii, scrie CNN.

Păsările au fost despărțite după ce au lansat o serie de injurii către vizitatori și personal, la doar câteva zile după ce au fost donate parcului zoologic Lincolnshire, din estul Angliei.

Directorul executiv, Steve Nichols, susține că păsările „au înnebunit efectiv” iar măsura a fost luată „din temeri pentru cei mici”.

Papagalii gri africani, numiți Eric, Jade, Elsie, Tyson și Billy, au fost dați parcului de la cinci proprietari diferiți în aceeași săptămână și au stat împreună într-o unitate de carantină, înainte de a fi expuși. Dar personalul a observat imediat că păsările aveau tendința de a zbura de pe mânerul destinat lor.

Steve Nichols susține că la perioade scurte de timp, papagalii începeau să se înjure unii pe ceilalți, dar să jignească și personalul și vizitatorii.

Mulți dintre vizitatori au apreciat „spectacolul”, dar marea îngrijorare era că micii vizitatori ar putea să le ia exemplul păsărilor.

Steve Nichols consideră că este „oarecum normal” ca un papagal să mai înjure. Problema este că, din cauza pandemiei, mulți stăpâni au donat păsările parcului zoologic în vederea oferirii unor condiții mai bune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm lasă un comentariu!
Numele tău