panda, roșu
Benjamin, panda roșu (sursa foto: Zoo Brașov / Facebook)

După ce și-a finalizat carantina, începând cu 24 august, Benjamin, un panda roșu venit tocmai din Zagreb, s-a alăturat femelei Peggy la Grădina Zoologică din Brașov. 

Femela are 3 ani iar noul ei partener are un an abia venit Grădină Zoo din Zagreb, Croația.

Benjamin a fost prezentat noii sale partenere de viață și publicului începând cu 24 august, după ce acesta și-a terminat carantina și acomodarea de 30 de zile.

Îngrijitorii speră ca cuplul să se înțeleagă bine și să aibă și pui.

Panda roşu trăieşte în păduri de foioase şi conifere din climatele temperate din munţii Himalayei, la altitudini între 2200 şi 4800 metri, în zonele din nordul Burmei, Nepal, regiunea Sikkim din India şi zone din vestul regiunilor Sichuan şi Yunnan din China.

De obicei, în aceste zone sunt şi desişuri de bambus pentru că, 90% din dieta acestei specii este formată din crengi de bambus.

Petrece majoritatea timpului în copaci, unde și înnoptează în cuiburi situate la înălţime.

În sălbăticie, panda roșu trăiește aproximativ 8-10 ani, iar în captivitate, între 10 şi 14 ani.