Spotify lansează pachetul pentru cupluri

Spotify încearcă să își atragă clienții printr-o nouă ofertă destinată cuplurilor. Serviciul de streaming de muzică cu peste 230 de milioane de utilizatori oferă un preț redus celor care cumpără un abonament pentru două persoane, conform dpa.

Spotify Duo este un abonament pentru care un cuplu va plăti doar 12,99 euro, economisind în total 7 euro. Pentru utilizatorii individuali, prețul unui abonament este de 10 euro pe lună, sau 5 euro dacă utilizatorul este student.

Se pare totuși că privilegiile Spotify sunt destinat doar relațiilor serioase: utilizatorii trebuie să locuiască la aceeași adresă (lucru ce va fi verificat atât prin furnizarea adresei la înscriere, cât și prin localizarea telefonului) și abonamentul poate fi plătit doar de pe contul bancar al unuia dintre utilizatori. Nimeni nu împiedică însă doi prieteni care împart un apartament să profite de ofertă.

În plus, Spotify Duo are opțiunea Duo Mix, care poate genera un playlist bazat pe gusturile muzicale ale ambilor utilizatori.

Oferta a fost lansată la începutul lunii în America de Nord, Marea Britanie și numeroase țări din Uniunea Europeană, inclusiv România.

Noua ofertă se adaugă pachetului Spotify Familiy, fiind o nouă încercare a companiei de a atrage mai mulți utilizatori și de a încerca să reziste concurenței ridicate de companii precum Apple Music.