Tunelul de flori din Japonia care înflorește doar câteva zile pe an (sursă foto: Wikimedia Commons)

Tunelul de flori de Wisteria din orașul japonez Kitakyushu pare a fi desprins din povești, însă vizitatorii nu se pot bucura de el decât pentru câteva zile pe an, după cum relatează site-ul Atlas Obscura.

Wisteria este o plantă agățătoare din aceeași familie cu mazărea, populară atât în grădinile ornamentale din Vest, cât și în cele din Est pentru florile sale care se întind spectaculos pe crengile arcuite. Planta atinge maturitatea în câțiva ani, moment în care înflorește în cascade lungi de flori de culoarea lavandei.

Turiștii care vor să se bucure de o plimbare în celebrul tunel trebuie să țină cont că florile se deschid doar în câteva zile de la sfârșitul lunii aprilie, respectiv începutul lunii mai. Deoarece foarte mulți vizitatori își doresc să vadă florile în răstimpul în care sunt înflorite, vizitele se pot face doar cu programare.

Însă dacă ajung în oricare altă perioadă a anului, turiștii nu vor vedea decât crengile goale ale plantelor. Așa că perioada vizitei merită a fi bine aleasă.