Un protest împotriva tăierii ilegale a pădurilor are loc astăzi la Rădăuți. Manifestația a fost organizată de partidul Alianța pentru Unirea Românilor, cu scopul de a atrage atenția asupra exploatării ilegale a lemnului în regiunea Bucovinei. Protestul este similar celui organizat de același partid acum două săptămâni, la Sebeș. Manifestația de astăzi este organizată în fața companiei EGGER, din Rădăuți.

„Firmele românești mici și mijlocii românești, dar și muncitorii care lucrau în industria lemnului au fost cei mai afectați de intrarea în țară a companiilor Schweighofer, Kronospan și Egger, care au instituit un oligopol pe exploatarea materialului lemnos. Mulți români și-au pierdut locurile de muncă pentru că firmele cu capital românesc au fost nevoite să se închidă, neputând face concurență coloșilor austrieci”, a subliniat Claudiu Târziu, copreședinte AUR.

https://www.facebook.com/watch/?v=2949568341778474

„Gheorghe Flutur nu va putea să ne intimideze prin intermediul Jandarmeriei locale și al celorlalte instrumente administrative de care dispune, sau să zădărnicească acțiunile românilor care spun adevărul. Avem dreptul legal, constituțional de a ne afla pe drumurile țării. Dacă nimeni din județul Suceava nu îndrăznește să ridice glasul împotriva acestui baron galben, cu nimic diferit față de baronii roșii, să afle că AUR reprezintă o generație nouă în politică care nu tolerează atacurile asupra sănătății românilor și încălcarea dreptului la liberă exprimare și la protest față de abuzuri. Tăierea de păduri la proporții inimaginabile și distrugerea locurilor de muncă pentru suceveni și toți românii sunt fenomene care ne preocupă cu prioritate și pe care AUR va căuta să le îndrepte”, a declarat George Simion, copreședinte AUR.

VIDEO FOTO Cosmin Maxim, corespondent la fața locului.