sursa: Facebook / AFP

Furtuna tropicală Amanda a provocat în El Salvador și Guatemala inundații, alunecări de teren, dar a făcut și pagube materiale și umane. Se estimează pagube de 200 de milioane de dolari, iar 14 oameni au murit, potrivit AFP

Nayib Bukele, președintele din El Salvador, a declarat stare de urgență pe 15 zile, estimând pierderi economice de 200 de milioane de dolari.

Amanda, cum a fost botezată, este prima furtună de sezon din Pacific. Ministrul de Interne al El Salvadorului, Mario Duran, a declarat că toate decesele sunt din această țară. O persoană este încă dată dispărută.

4.200 de oamenii s-au refugiat în spațiile oferite de autoritățile din El Salvador, după ce casele le-au fost distruse sau erau în mare risc. Casele ar fi fost lovite de o avalanșă de apă combinată cu noroi.

90% din populația din El Salvador se află la risc din cauza geografiei acestei țări.

În Guatemala, lucrurile stau mai bine, dar multe din drumuri sunt blocate.