Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță lansarea, pe 30 iunie, a sesiunii de depunere a proiectelor în cadrul submăsurii 9.1a – „Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol”, cu o alocare de totală de 1.985.644 euro.

Obiectivele submăsurii 9.1a vizează îmbunătățirea performanțelor generale ale exploatațiilor pomicole, o mai bună integrare pe piață a producătorilor primari, creșterea veniturilor producătorilor prin comercializarea în comun a producției, crearea și promovarea lanțurilor scurte, precum și respectarea standardelor comunitare de mediu si climă, siguranță alimentară etc.

Beneficiarii sunt grupurile de producători din sectorul pomicol, care se încadrează în definiția IMM-urilor și care au fost recunoscute oficial de către autoritatea competentă înainte de solicitarea sprijinului, dar după 1 ianuarie 2014. Alocarea va fi destinată cheltuielilor rezultate din înființarea și funcționarea grupurilor de producători din sectorul pomicol, prevăzute în planul de afaceri necesare pentru atingerea obiectivelor propuse.

Sprijinul public nerambursabil acordat este de 100% din cuantumul sprijinului şi nu poate să depăşească 10% din valoarea producţiei comercializate în primii 5 ani şi suma maximă de 100.000 euro/an.