Avertizare ANM din 17 iulie (sursa: ANM)

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe avertizări de Cod portocaliu și galben pentru mai mult de jumătate din teritoriul țării noastre. Ploile și vijeliile pot aduce până la 90 de litri de apă pe metrul pătrat. 

O avertizare Cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ va intra în vigoare vineri, la ora 23:00, şi va expira sâmbătă, la ora 9:00. În acest interval, în Banat, sudul Crișanei și vestul Olteniei și al Carpaților Meridionali vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși local 30 – 40 l/mp și, izolat, 50 – 60 l/mp.

O altă avertizare Cod portocaliu va fi valabilă în perioada sâmbătă, ora 9:00 – duminică, ora 22:00. Avertizarea este pentru Oltenia, local Transilvania, Maramureș și la munte, unde vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 40 l/mp și pe arii restrânse, îndeosebi în nordul Olteniei, sud-vestul Transilvaniei și vestul Carpaților Meridionali, 70 – 90 l/mp.

În ceea ce privește codurile galbene, ANM a emis unul de vreme rea valabil vineri, între orele 14:00 – 21:00, pentru 26 de judeţe, în special cele montane. În intervalul menționat, în zonele montane, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de peste 20 – 25 l/mp și izolat 35 – 45 l/mp.

Un alt Cod galben intră în vigoare vineri, de la ora 21:00 și se încheie sâmbătă, la ora 10:00. În intervalul menționat, în Oltenia, Banat, Crișana și sud-vestul Transilvaniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de peste 20 – 25 l/mp și izolat 30 – 40 l/mp.