Râuri poluată după ce o mină de cupru din Ural a fost inundată (sursa: zamkad life / Instagram)

Procurorii ruși au anunțat deschiderea unei anchete după ce pe Instagram au apărut imagini din dronă cu mai multe râuri din zona Munților Ural poluate. Sursa poluării ar fi fost inundarea unei mine de cupru din orășelul rusesc Lyovikha, de unde și culoarea portocaliu-aurie a râurilor, potrivit The Guardian

Procurorii ruși cercetează o facilitate care ar fi trebuit să trateze scurgerile de cupru dintr-o mină abandonată din zona munților Ural. Autoritățile s-au autosesizat după ce, săptămâna trecută, un cunoscut blogger rus a postat pe Instagram imagini din dronă cu dezastrul de lângă mina amandonată.

Un purtător de cuvânt a declarat pentru AFP că procurorii din districtul Nijni Taghil au început verificările la o stație de tratare a apelor contaminate de mina Levikhinsky.

Bloggerul Zamkad Life, responsabil pentru imaginile uluitoare, susține că apele acide otrăvesc tot ce ating.

Purtătorul de cuvânt al autorităților a adăugat că procurorii vor lua dovezi pentru a vedea dacă acestea corespuns cu regulile impuse de tratare a apei.

Andrei Volegov, care deține un ONG local, a avertizat încă de anul trecut autoritățile de situație dar a primit răspunsul conform căruia compania care se ocupa de tratarea poluaților din apă nu a mai primit finanțarea necesară.

Conform instituțiilor media locale, guvernul regional din zona Sverdlovsk a cerut Moscovei închiderea totală a zonei, dar replica a fost că acolo încă se află resurse ce pot fi exploatate.

Nu mai departe de luna trecută, tot în Rusia, hidrocarburile s-au deversat, în special în râul Ambarnaia. Autoritățile moscovite au cerut și atunci verificări.