Roșia Montană (sursă foto: Flickr)

Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA) a aprobat realizarea Planului Urbanistic General la Roșia Montană pentru înscrierea în patrimoniul UNESCO, anunță oficialii ministerului, luni.

MLPDA a aprobat Programul anual privind defalcarea pe consilii judeţene şi consilii locale, a sumelor alocate pe anul 2020, în baza Legii nr. 5/2020 de aprobare a bugetului de stat pe anul 2020, pentru elaborarea şi/sau actualizarea Planurilor Urbanistice Generale (PUG) şi a Regulamentelor Locale de Urbanism (RLU). Prevederile bugetare pe anul 2020, pentru finanţarea elaborării şi/sau actualizării PUG-urilor şi a RLU sunt de 20.000.000 lei, dintre care sume reținute în valoare de 2.000.000 lei, anunță Mediafax.

„Pe lângă solicitările transmise de către consiliile județene, prin adresa nr. 2457/10.04.2020, înregistrată la MLPDA cu nr. 58.082/16.04.2020, Ministerul Culturii a solicitat sprijin din cadrul Programului pentru finanțarea elaborării Planului urbanistic general pentru comuna Roșia Montană, din județul Alba, pentru a susține procesul de înscriere a Peisajului Cultural Minier din respectivul UAT în lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Procedura de înscriere a fost deja inițiată, iar deținerea unei documentații PUG actualizate este o condiție esențială pentru acceptarea demersului. Comuna Roșia Montană se află în lista UAT-urilor pentru care se solicită finanțare și din adresa trimisă către MLPDA de CJ Alba”, a declarat ministrul Ion Ștefan.

Includerea localității Roșia Montană în lista Patrimoniului Mondial UNESCO a fost amânată, în iulie 2018, după dezbaterile de la cea de-a 42-a sesiuni a Comitetului pentru Patrimoniul Mondial UNESCO, la Manama, în Bahrain.
Dosarul „Peisajul Cultural Minier Roşia Montană” a fost trimis de Ministerul Culturii din România la UNESCO, pentru înscrierea în Patrimoniul Mondial, pe 4 ianuarie 2017 și primise recomandare pentru includere din partea International Council on Monuments and Sites (ICOMOS), potrivit Mediafax.
„În vederea stabilirii modului în care va fi alocată suma prevăzută pentru anul 2020, a fost verificată încadrarea localităților propuse la finanțare de către consiliile județene, conform criteriilor stabilite în Normele metodologice privind finanţarea elaborării şi/sau actualizării planurilor urbanistice generale ale localităţilor şi a regulamentelor locale de urbanism, prevăzute în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, modificate prin Hotărârea nr. 273 din 31 martie 2010 și în cadrul cărora se precizează că fondurile asigurate de la bugetul de stat pentru elaborarea planurilor de urbanism generale şi a regulamentelor locale de urbanism aferente se vor aloca pe baza următoarelor criterii:
  • a) localităţi în care sunt începute lucrările de elaborare a planurilor de urbanism generale şi a regulamentelor locale de urbanism aferente, în vederea finalizării acestora;
  • b) localităţi care au fost afectate de calamităţi naturale: alunecări de teren, inundaţii, cutremure sau unde există iminenţa de riscuri tehnologice;
  • c) localităţi nou-înfiinţate sau rezultate în urma desprinderii ori comasării unor unităţi administrativ-teritoriale, care nu au întocmite, conform prevederilor legale în vigoare, planuri de urbanism generale şi regulamente locale de urbanism aferente, cu modificarea corespunzătoare a prevederilor Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • d) localităţi care au planuri de urbanism generale cu termenele de valabilitate depăşite şi a căror dinamică de dezvoltare locală creează probleme ce nu îşi găsesc rezolvarea;
  • e) localităţi turistice şi/sau cu potenţial turistic;
  • f) localităţi care suferă modificări aduse de prevederi din strategiile şi programele guvernamentale;
  • g) localităţi care suferă modificări aduse de prevederi din planurile de amenajare a teritoriului;
  • h) localităţi care suferă modificări majore de intravilan ca urmare a cererilor de autorizare”, potrivit sursei citate.