Era o duminică însorită. Poporul român se dezmeticea, după 45 de ani de comunism. După Revoluție, aveau să iasă la lumină toate metehnele acumulate în anii de dictatură.

Majoritatea românilor dezvoltau un adevărat cult pentru exponenții direcți ai comunismului, îndreptându-și resentimentele împotriva celor ce luptaseră​ pentru libertate, suferind în temnițe. Iliescu și Brucan erau ovaționați de masele în extaz, în schimb, aceleași mase îi linșau pe Corneliu Coposu și Ion Rațiu.

Imaginea sutelor de mii de oameni scandând „noi muncim, nu gândim!” și purtând portretele lui Iliescu și Roman, constituie avatarul oricărui popor care se familiarizează cu lanțurile robiei. În lozinca femeilor de la APACA („Nu vrem Kent, cafea, valută, / Vrem pe Roman să ne…”) se rezumă întreaga concepție de viață a unei populații pe care marxismul a coborât-o, paroxistic, în robia fiziologicului.

Chemați la vot pentru a alege între „liniștea” continuității structurilor comuniste și neliniștile eforturilor construirii propriului destin, românii s-au manifestat, la 20 mai 1990, asemenea gadarenilor care au cerut lui Iisus să părăsească ținutul lor, prețuind mai mult porcii înecați în mare, decât sufletul izbăvit din robia vrășmașului și zăbovirea dumnezeirii, o vreme, în mijlocul lor.

Partidele istorice au acuzat, în acele​ zile, fraudarea alegerilor precum în 1946. În realitate, în 1990 nu mai era nevoie de așa ceva. Românii au avut posibilitatea de a alege și au ales robia. Pentru ei și urmașii lor.

Există ceasuri astrale ale Istoriei. Ele sunt rare, iar ratarea lor condamnă la perioade lungi de calvar. Începutul ultimului deceniu al secolului trecut a reprezentat un astfel de ceas. Iar noi, românii, l-am ratat cu un entuziasm decerebrat.

Ne plângem azi că nu putem avea integritatea polonezilor în fața germenilor totalitari ce mijesc la orizont. Dar uităm că în 1990, la fel, nu am putut avea tăria polonezilor de a alege vicisitudinile unui drum către progres, preferând paleativele subzistenței într-o certitudine fără perspectivă și fără glorie.

Alegerile din 20 mai 1990 au pecetluit soarta României pentru încă o eră. Tot ce a urmat, până astăzi, reprezintă consecințele alegerii noastre de atunci. Redresarea are azi conotația unei legende în care ne este greu să mai credem. Norii negri ce întunecă zările Europei găsesc la Pontul Euxin un popor care, de 30 de ani, orbecăie prin preajma Mării Roșii.