sursa: wikipedia

Şeful Biroului de Afaceri Externe pentru Taiwan din China a declarat vineri că „o ţară, două sisteme” şi „reunificarea paşnică” este cea mai bună modalitate de a reunifica China şi Taiwanul, potrivit Reuters.

Încercările forţelor străine de a interveni în „reunificare” vor eşua, a declarat Liu Jieyi la un eveniment dedicat împlinirii a 15 ani de când China a semnat Legea anti-secesiune.

Beijingul a aprobat legea în 2005 care autorizează utilizarea forţei împotriva Taiwanului dacă China consideră că aceasta s-a retras din acord.

China trebuie să păstreze atât opţiuni paşnice cât şi militare pentru a rezolva „problema Taiwanului”, a declarat vineri un general superior chinez.

Dacă şansa „reîntregirii paşnice” dispare, armata chineză va folosi toate mijloacele pentru a asigura întregirea teritoriului său, a declarat Li Zuocheng, şeful departamentului de personal comun şi membru al Comisiei Militare Centrale.

Trebuie menționat că acesta reprezintă obiectivul administrației chineze de foarte multă vreme. Pe de altă parte, Taiwanul are o poziție strategică,  care o protejează, precum și un solid tratat încheiat cu SUA.