Marcel Ciolacu (sursa: Facebook)

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri seară, la Antena 3, că social-democrații nu poartă discuţii de negociere pentru prelungirea stării de alertă ”la nivel instituțional” și acuză Guvernul că modifică numărul cazurilor de îmbolnăviri declarând cifre mai mari pentru a pune presiune pe ei ca să voteze starea de urgență.

„În momentul în care noi am anunţat că ne gândim dacă votăm sau nu prelungirea stării de alertă, a explodat îmbolnăvirile”, spune el.

„Nu că am suspiciuni, am certitudini (cu privire la raportările zilnice de cazuri şi de teste – n.r.). În momentul în care noi am anunţat că ne gândim dacă votăm sau nu încuviinţarea prelungirii stării de alertă, mai exact juridic, deodată la televiziuni a explodat numărul de îmbolnăviri. Cum am ieşit cu documente că la ANRP s-au făcut plăţi în avans cu luni de zile (…), în acel moment au început să crească numărul de cazuri”, a declarat Ciolacu.