orban, guvern, românia
Ludovic Orban

Infrastructura-prioritatea zero a Guvernului-a declarat premierul Ludovic Orban la inaugurarea magistralei 5 de metrou. El a spus că linia este foarte importantă pentru Bucureşti şi toate lucrările ulterioare se vor derula cu o viteză mai mare.

„Este o onoare pentru mine ca, împreună cu domnul director general Mocanu, cu care am trudit din greu încă din 2007, 2008 la acest proiect, să avem această bucurie de a fi de faţă la punerea în funcţiune a acestui tronson de metrou foarte important pentru Bucureşti, foarte important pentru locuitorii din Drumul Taberei şi pentru orice alt călător care va avea nevoie de acest tronson de metrou. Nu ne vom opri aici. Toate lucrările ulterioare se vor derula cu o viteză mai mare, vom fi mult mai atenţi în tot ceea ce înseamnă etapele de pregătire şi de execuţie a tuturor contractelor de extindere a reţelei de metrou. Infrastructura de transport este din punctul nostru de vedere prioritate zero, iar investiţiile în infrastructură în general reprezintă prioritate absolută a Guvernului pe care îl conduc”, a afirmat Orban, la inaugurarea magistralei de metrou Eroilor – Drumul Taberei.

Lucrările la acest proiect de investiţii au început în noiembrie 2011.

Traseul Magistralei 5 de metrou – Secţiunea Râul Doamnei – Eroilor oferă o cale de transport de mare capacitate şi un mijloc de legătură între zona de sud-vest a Bucureştiului (Cartierul Drumul Taberei) şi centrul oraşului, pe o lungime de circa 7 km (10 staţii de metrou).

Declarații de presă susținute de Președintele Klaus Iohannis, dupa participarea la darea în folosință a magistralei de metrou M5 (Eroilor- Drumul Taberei)

Declarații de presă susținute de Președintele Klaus Iohannis, Prim-Ministrul, Ludovic Orban și ministrul Lucian Bode după participarea la darea în folosință a magistralei de metrou M5 (Eroilor- Drumul Taberei)

Publicată de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii si Comunicatiilor România pe Marţi, 15 septembrie 2020

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm lasă un comentariu!
Numele tău