Marcel Vela: (sursa: Facebook)

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a discutat marți cu comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, despre viitorul Pact privind migraţia şi azilul şi despre aderarea României la spaţiul Schengen

Ministrul român a salutat intenţia Comisiei Europene de a relansa discuţiile în domeniul migraţiei şi azilului, domeniu extrem de important pentru toate statele membre şi pentru Uniune, în ansamblul său, transmite MAI printr-un comunicat de presă.

De asemenea, Vela a prezentat aspectele de interes pentru ţara noastră, subliniind obiectivul major al României pentru aderarea la spaţiul Schengen, în condiţiile în care ţara noastră îndeplineşte toate criteriile de aderare încă de acum 11 ani. Mai mult, a fost subliniat faptul ca poliţiştii de frontiera de la graniţele interne cu Bulgaria şi Ungaria ar fi mult mai folositori la frontierele externe ale Uniunii Europene sau in sprijinul misiunilor Frontex.

La rândul său, comisarul a fost interesat de punctul de vedere al autorităţilor române cu privire la anumite elemente ale viitorului Pact privind migraţia, solicitând, de asemenea, sprijinul României în negocierile care vor urma la nivelul UE cu privire la acest document şi subliniind faptul ca aşteptările românilor legate de aderarea la spaţiul Schengen sunt legitime.