accident ministru lucian bode
Accident Lucian Bode

Năravurile PSD au fost preluate și de PNL, iar minciuna grosolană este folosită ca mijloc de comunicare. Totul pare pe principiul: ”Băi, ne doare la bască că vă insultăm inteligența, dar nu am avut chef să ne gândim la o minciună mai bună”. ”Nu ne vreți pe noi? Aveți grijă că vine PSD-ul înapoi”, șuieră peneliștii furioși că îndrăznim să le contestăm integritatea.

Cum se scuză ministrul Bode în 3 puncte:

1. Demnitarul nu are dreptul să-i spună șoferului să meargă mai tare sau mai încet, să folosească sau nu semnalele acustice și luminoase.

Serios? Păi conduce un șofer nebun cum vrea el, cu ce viteză vrea el, pe contrasens, iar ție, ditamai ministrul, nu îți rămâne decât să te ghemuiești de frică pe banchetă, să pui patru centuri și să te rogi la Doamne-Doamne??!!

2. Nu conduceam eu, eram pasager pe bancheta din spate și mă odihneam/dormeam.

Dumnezeule mare!! ce obosit e ministrul ăsta și ce somn profund de invidiat are dacă a putut să doarmă când șoferul depășea ca la balamuc, iar sirenele urlau!!!

3. Am permis de conducere de 20 de ani și nu mi-a fost reținut niciodată. Am depășit de mult un milion de km la volan.

1 milion de km la volan???? Omul ăsta ne spune că a condus zi de zi peste 100km, dă lecții oricărui șofer de TIR, a mâncat și a iubit de la volan.

Cum au arătat reacțiile clasei politice? Jalnic

Președintele Iohannis spune că nu se compară cu situația lui Gabriel Oprea și moartea polițistului Gigină fiindcă ”aici nu a murit nimeni”.

Premierul țării fuge de răspuns. Pai cum altfel? Dacă ați uitat, Ludovic Orban a făcut un accident grav agățând cu mașina o fată… pe când era ministrul Transporturilor.

Raluca Turcan ne trimitem la culcare că facem prea mult zgomot și nu e cazul.

USR mimează supărarea, cere explicații, iar useriștii ies imediat în conferință cu Bode.

 

Aferim!