Liviu, Dragnea
Liviu Dragnea (sursa: Facebook)

Astăzi de împlinește un an de la încarcerarea lui Liviu Dragnea, după ce a fost condamnat definitiv la trei ani și jumătate de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu în dosarul angajărilor fictive de la Direcția de Asistență Socială Teleorman. În tot acest timp, fostul lider PSD a încercat de mai multe ori să se elibereze de la Penitenciarul Rahova, conform Hotnews.ro

Acuzațiile DNA

Potrivit DNA, în schimbul unor foloase necuvenite, Floarea Alesu, director executiv al DGASPC Teleorman, a menținut ilegal în posturi două angajate, Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica. Cele două nu s-au prezentat la serviciu şi nici nu au prestat vreuna dintre activităţile înscrise în contractul lor de muncă semnat cu DGASPC Teleorman, desfăşurându-şi de fapt activitatea la PSD Teleorman.

Conform procurorilor, Liviu Dragnea a determinat-o pe Stoica să se angajeze şi să fie remunerată în cadrul DGASPC Teleorman. El a mai fost acuzat că a contribuit, prin influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, ca Adriana Botorogeanu şi Anisa Niculina Stoica să fie menţinute în funcţie la DGASPC Teleorman.

După rezultatul dezastruos de la alegerile europarlamentare, Liviu Dragnea a susținut ultima lui conferință de presă înainte de încarcerare. Acesta susținea că el nu se teme de nimic și că dacă completul de judecată făcea față presiunilor, l-ar fi achitat.

Șase încercări de a scăpa de închisoare

Liviu Dragnea a avut șase încercări eșuate de a scăpa de închisoare, prin întroducerea unor căi extraordinare de atac. Ultima  încercare a fost chiar luni, respinsă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Dragnea nu se oprește aici. Avocata acestuia, Flavia Teodosiu, a declarat că „avem calea deschisă către CEDO”.

Activitățile din închisoare și prima apariție publică 

Prima dată când fostul președinte PSD a fost văzut public a fost la 6 luni după încarcerare. Acesta fusese dus sub pază la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde magistrații au judecat o contestație în anulare depusă de el.

În penitenciar, Dragnea lucrează în atelierul auto al Penitenciarului Rahova. În februarie, acesta s-a accidentat în timp ce lucra în atelier, fiind nevoie de intervenție chirurgicală.