deputat, moldovean, vasile, boldea
Deputatul moldovean Vasile Boldea (sursa foto: InfoPrut)

Deputatul socialist din Republica Moldova, Vasile Bolea, și-a cerut scuze pentru faptul că „o exprimare la adresa unei acțiuni politico-juridice a fost distorsionată”. Gestul a fost făcut în urma declarațiilor sale discriminatorii la adresa persoanelor cu autism. Ieri, Boldea nu vedea nicio ofensă în propria adresare. 

„Stimați prieteni. Am și mereu am avut empatie în raport cu oamenii care se confruntă cu anumite probleme în viață, indiferent de originea acestora. Așa am fost educat în familie, în spirit creștin. Împărtășesc integral durerea familiilor în care cresc copii care suferă de autism. Cunosc personal astfel de cazuri și înțeleg deplin prin ce trec, în special, părinții. În același timp, regret că o exprimare la adresa unei acțiuni politico-juridice făcută de mine, a fost distorsionată, motiv pentru care adresez scuzele de rigoare familiilor și persoanelor care s-au simțit ofensate”, a declarat deputatul socialist.

Amintim că acum patru zile, Vasile Bolea, deputat PSRM, a publicat pe Facebook un comentariu cu referire la o sesizarea în adresa Curții Constituționale privind posibilitatea de autodizolvare a Parlamentului. Astfel, printre altele, socialistul a scris că „autodizolvarea Parlamentului este invenția unui autist, băgată pe gât”.

Sergiu Litvinenco, deputat PAS, a fost printre primii care a criticat dur această declarație, catalogând-o drept inacceptabilă și inadmisibilă, potrivit InfoPrut.

Ulterior, Federația pentru Drepturi și Resurse a Persoanelor cu Tulburări din Spectrul Autist din Republica Moldova l-a încurajat pe deputatul socialist să dea dovadă de tot atâta îndrăzneală și verticalitate să iasă în fața presei cu scuze pentru acest mesaj nechibzuit.

Și asociația ,,SOS Autism” a venit cu o reacție, exprimându-și indignarea, profundul dezgust și dezamăgirea față de declarația respectivă.

Ieri, 5 ianuarie 2020, socialistul Vasile Bolea nu vedea nici o ofensă în adresarea sa, între timp se pare că s-a răzgândit și și-a prezentat public scuzele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm lasă un comentariu!
Numele tău