Maia Sandu (foto: Facebook)

Partidul Acțiune și Solidaritate și-ar putea anunța candidatul la alegerile prezidențiale până la sfârșitul lunii curente. Anunțul a fost făcut de Maia Sandu, liderul PAS, care a menționat că până în prezent nu a fost luată o decizie în acest sens din cauza măsurilor anti-COVID-19, care nu au permis întrunirea în număr mare a membrilor PAS.

„Eu sper că noi vom găsi o modalitate ca să ne întrunim într-un număr mare până la sfârșitul acestei luni. Și dacă, totuși, virusul va fi în continuare periculos, atunci s-ar putea să facem o modificare la regulile noastre interne, astfel încât, la nivelul Consiliului sau online, să discutăm și să luăm această decizie”, a declarat Maia Sandu în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova.

Sursa a mai subliniat că dacă Andrei Năstase ar fi cotat mai bine în sondaje decât ea, atunci PAS l-ar susţine la următorul scrutin prezidențial. Totodată, „pentru cei care nu cred în sondaje există turul I, unde se poate verifica cine are mai multe şanse”.

Maia Sandu a mai menționat că nu vede drept fezabil un scenariu în care Igor Dodon ar câștiga alegerile prezidențiale din turul I, având în vedere modul în care este gestionată pandemia, dar şi imaginile video apărute în spațiu public care îl compromit pe Igor Dodon.

Sursa a precizat că nu are niciun dubiu că înregistrările video în care Igor Dodon primește o pungă neagră de Vlad Plahotniuc sunt autentice. Maia Sandu a remarcat că chiar dacă aceste înregistrări au fost transmise din mână în mână, e clar că vin de la fostul lider democrat. „Întrebarea e de ce acum Plahotniuc pune presiune pe Igor Dodon? La ce înțelegere vrea să ajungă cu Igor Dodon?”, a precizat liderul PAS.

Amintim că alegerile prezidențiale din Republica Moldova se vor desfășura pe data de 1 noiembrie 2020, potrivit infoprut.ro.