alegeri, prezidențiale, republica, moldova
Alegeri prezidențiale Republica Moldova (sursa foto: InfoPrut)

Mâine are loc turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova. Se înfruntă Maia Sandu și Igor Dodon, iar lupta se preconizează a fi extrem de strânsă.

Primul tur a fost organizat pe 1noimbrie, iar Maia Sandu (36,16%) a fost marea câștigătoare. La doar 25.000 de voturi în spate, cu 32,61% din voturi, Igor Dodon a pierdut neașteptat primul tur, fiind cotat cu prima șansă.

Lupta se anunță cu atât mai încinsă, dat fiind faptul că președintele ”Partidului Nostru”, Renato Usatîi l-a criticat acid pe Dodon și acuzat că ar fi cheltuit în jur de 10 000 000 de euro pentru campania electorală, lucru interzis de legislața electorală.

Astfel, Usatîi o poate ajuta pe Maia Sandu, mai ales că acesta a obținut 16,90% din totalul voturilor pe 1 noiembrie.

Promisiuni respectate?

Conform alegeri.md, Igor Dodon și-ar fi respectat doar 4 din promisiunile din campania prezidențială din 2016. În plus, 21 ar fi nerealizate, 8 parțial realizate și 1 în proces de realizare.

În ceea ce privește analiza promisiunilor electorale, Maia Sandu ar avea de 4 ori mai multe promisiuni conforme cu atribuțiile șefului statului, iar Dodon ar avea cu 26 mai multe propuneri electorale neconforme decât contra-candidata sa.

Cum stau candidații în ultimele sondaje?

Un sondaj realizat de către CBS-Axa, la comanda Watchdog.md arată că pe 15 noiembrie, Maia Sandu ar acumula 51,5% din voturi, depășindu-l pe Igor Dodon, pentru care ar vota 48,5%, informează Jurnal.md.

Un alt sondaj efectuat de către Asociația Sociologilor și Demografilor din Republica Moldova arată Igor Dodon ar acumula 50,5% iar Maia Sandu – 49,5%.

Procesul de votare

Comisia Electorală Centrală informează că, potrivit informațiilor recepționate din 27 circumscripții electorale, până la ora actuală, 31 145 de alegători au solicitat votarea cu urna mobilă.

Din numărul total de solicitări, 836 vin din partea alegătorilor cu simptome ale infecției respiratorii Covid-19, iar în situația a 30 309 de cazuri, în cereri sunt invocate alte motive, scrie Unimedia.

În străinătate, se va vota în 139 de secții organizate. În România, moldovenii vor putea vota în: București, Iași, Timișoara, Cluj-Napoca, Galați, Brașov, Constanța, Bacău, Suceava, Sibiu, Craiova și Oradea.

Citește și:

Usatîi cere excluderea lui Dodon din cursa electorală: A cheltuit ilegal bani publici pentru campania sa