monument, nistru, ostași, prim, război, mondial
Monumentul de pe Nistru dedicat ostașilor din Primul Război Mondial (sursa foto: InfoPrut)

Un monument închinat grănicerului Petre Marcu a fost inaugurat în satul Mălăiești, comuna Bălăbănești din raionul Criuleni, Republica Moldova. În anul 1933, pe locul unde a fost omorât Petre Marcu, șeful pichetului de grăniceri Mălăiești, a fost ridicat un monument. În 1945, acesta a fost parțial distrus cu un tractor al colhozului, iar în 1967, o viitură puternică a râului Nistru a făcut să dispară tot ce mai rămăsese din acel monument.

Acum, Asociația Monumentum a restabilit acest monument cu acordul Primăriei Bălăbănești, în baza unei fotografii identificate în ziarul Cuvântul Moldovenesc din 1933. Monumentul are o înălțime de 6 metri, este amplasat pe malul Nistrului și poartă pe el numele grănicerului Petre Marcu, dar și a eroilor căzuți în Primul Război Mondial, din această localitate, scrie InfoPrut.

Inaugurarea monumentului (sursa foto: InfoPrut)

La evenimentul de inaugurare a monumentului au participat avocatul Iulian Rusanovschi,  primarul Ion Cotoman, președintele raionului Criuleni, Pavel Spânu, deputatul român Constantin Codreanu, arhivistul Sergiu Lisenco, istoricul dr. habil. Anatol Petrencu, directorul Muzeului de Etnografie, Varvara Buzilă, fostul președinte al IGPF Rosian Vasiloi, primarului comunei Verejeni, Serghei Popa și alți simpli cetățeni.

Constantin Codreanu, parlamentar de la București, i-a mulțumit avocatului Iulian Rusanovschi, reprezentant al Asociației MONUMENTUM pentru că a făcut ceea ce ar fi trebuit să facă autoritățile de pe ambele maluri ale Prutului.

Monumentul inaugurat pe Nistru (sursa foto: InfoPrut)

Grănicerul Petre Marcu a fost omorât la 8 ianuarie 1923 de o bandă de bolșevici care au trecut Nistrul clandestin pentru a aduce armament și a culege informații in eventualitatea destabilizării situației la hotarele de est ale României Întregite.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm lasă un comentariu!
Numele tău