coronavirus, Rusia
Rusia publica cifre nerealiste privind vaccinarea

Preşedintele lituanian, Gitanas Nauseda, a profidat de prima reuniune „în persoană” a şefilor de stat sau de guvern, pentru a atrage atenţia liderilor UE asupra intenţiilor Rusiei de a rescrie istoria celui de-al Doilea Război Mondial, scrie infoprut.ro.

„Aş dori să atrag atenţia asupra recentelor acţiuni de revizionism ale Rusiei, prin care încearcă să divizeze lumea şi să rescrie istoria. Noi toţi şi istituţiile UE trebuie să adoptăm paşii necesari pentru a oferi un răspuns adecvat la aceste acţiuni”, a declarat preşedintele lituanian.

Totodată, sursa ar fi făcut trimitere și la recenta Constituţie revizuită a Rusiei în care este inclusă o nouă prevedere privind „adevărul istoric”, care plasează în ilegalitate pe oricine diminuează rolul Rusiei în cel de-al Doilea Război Mondial şi în înfrângerea Germaniei naziste. „Evoluţiile din Rusia sunt îngrijorătoare. Considerăm aceste acţiuni drept îndreptate împotriva suveranităţii şi independenţei statelor vecine”, a mai remarcat Gitanas Nauseda.

Menționăm că la începutul lunii mai, în ajunul celebrării celei de-a 75-a aniversări de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, preşedinţii celor trei ţări baltice, Lituania, Letonia, Estonia, au condamnat în cadrul unei declaraţii comune tentativele Moscovei de „falsificare a istoriei”.

Cele trei state ocupate în trecut de Uniunea Sovietică, care sunt în prezent membre ale Uniunii Europene şi NATO, au solicitat „adevăr şi justiţie”, mai precis recunoaşterea crimelor din epoca comunistă şi a responsabilităţii URSS în declanşarea războiului, respingând cu fermitate în acelaşi timp „încercările de a diviza Europa în sfere de influenţă”.