Ion Chicu (sursa: facebook)

Olesea Stamate, consilier prezidențial în domeniul justiției, a venit cu o serie de precizări cu privire la decizia Maiei Sandu, președintele R. Moldova, de a nu semna decretul de plecare din funcție a celor trei miniștri din Guvernul demisionar de la Chișinău.

„1. Legea cu privire la guvern spune clar (art. 14) alin (3) Prim-ministrul este în drept să demisioneze din proprie inițiativă prin depunerea unei cereri scrise adresate Parlamentului sau prin anunț public. (4) Demisia Prim-ministrului antrenează de drept demisia întregului Guvern. Mai departe, același articol spune că (6) Demisia de drept a întregului Guvern nu necesită îndeplinirea vreunei condiții de formă sau de procedură”, a explicat consilierul prezidențial.

Prin urmare, Olesea Stamate a subliniat că din momentul când Ion Chicu a declarat că guvernul condus de el demisionează, întreg cabinetul de miniștri a intrat în demisie, astfel urmând, după lege, să-și exercite interimatul până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern, conform InfoPrut.

„2. Legea prevede posibilitatea pentru Prim-ministru să refuze exercitarea interimatului până la învestirea noului guvern. Art. 11, (2) Se consideră că Prim-ministrul se află în imposibilitate definitivă de exercitare a atribuțiilor în următoarele cazuri: (….) b) dacă Prim-ministrul care îşi prezintă demisia refuză expres exercitarea interimatului până la învestirea noului Guvern;

Însă legea nu prevede asemenea posibilitate și pentru ceilalți membri ai guvernului, adică legea nu reglementează emiterea unui decret în caz de demisie a unui ministru dintr-un guvern demisionar.

3. Articolul din lege la care a făcut referire Guvernul, solicitând doamnei Președinte să emită un decret, este articolul 18 din legea cu privire la guvern, care însă reglementează modalitatea de demisie a unui membru al guvernului plenipotențiar, nu al unui guvern în exercițiu”, a mai menționat fostul ministru al Justiției.

Totodată, sursa a remarcat că este de înțeles faptul că nicio persoană nu poate fi forțată să muncească și nu a fost nici pe departe scopul Președinției R. Moldova să oblige pe cineva să rămână în funcție.

„Însă, atât timp cât legea nu reglementează această procedură, nu am considerat judicios să emitem un decret în acest sens. Fără să reducem situația la absurd, haideți să ne gândim ce s-ar întâmpla daca toți miniștri dintr-un guvern în demisie ar refuza să-și exercite interimatul? Probabil legiuitorul a prevăzut această posibilitate doar pentru prim-ministru, astfel încât să asigure buna administrare a treburilor publice până la numirea noului guvern. Pe de altă parte, însă, în cazul în care unul dintre miniștrii unui guvern in exercițiu nu-și poate exercita interimatul din cauze obiective – această situație nu este reglementată de lege. Respectiv, ar fi probabil cazul ca Curtea Constituțională să se expună la acest subiect”, a mai spus Olesea Stamate.

Amintim că președintele R. Moldova nu a acceptat să emită decretul privind actul de demisie a ministrului Finanțelor, Sergiu Pușcuța, ministrului Sănătății, Viorica Dumbrăveanu și ministrului Economiei, Anatol Usatîi. În scrisoarea adresată fostului premier Ion Chicu, șeful statului a spus că legea nu permite demisia miniștrilor din cadrul unui Cabinet de miniștri aflat deja în demisie.

În urma acestui răspuns, Fadei Nagacevschi, ministrul în exercițiu al Justiției, a amenințat-o cu închisoarea pe Maia Sandu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Te rugăm lasă un comentariu!
Numele tău