Parlament Moldova/ sursa: wikipedia

Opoziția parlamentară a criticat dur guvernarea de la Chișinău pentru că a convocat astăzi ședința Parlamentului la care va fi examinată moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu, în condițiile în care doi deputați din Partidul Șor au fost infectați cu noul coronavirus, scrie infoprut.ro.

„De frica deciziei lor subite de a susține Moțiunea de Cenzură și pentru a nu le oferi răgaz de reflecție, Dodon vrea să grăbească următoarea ședință în plen a Parlamentului, impunând organizarea acesteia pentru astăzi, 20 iulie. Să fim vigilenți, să ne unim și să-i susținem printr-o aprobare solidară pe toți deputații care vor decide să voteze Moțiunea de Cenzură contra guvernului Chicu condus de Dodon”, a menționat Andrei Năstase, liderul PPDA.

Sursa a încurajat parlamentarii de la Chișinău să acorde maximă atenție exercițiului democratic care va avea loc în zilele care urmează. „Vă rog să vă faceți datoria față de poporul nostru, față de oamenii care v-au ales ca să le reprezentați, cu demnitate și caracter, interesele. Nimic, absolut nimic, nici un fel de pretext sau context, nu poate cauționa decizia unui deputat de a refuza demiterea acestui guvern care și-a atins, cu mult succes, nivelul maxim de incompetență”, a specificat liderul PPDA.

De asemenea, Năstase a făcut și un apel către cetățenii Republicii Moldova. „Oameni buni, fiți pregătiți să ne apărăm, dacă va fi cazul, familiile, casele, viețile, țara și libertatea! Fiți pregătiți să ne scriem singuri propria istorie! Nimeni nu o va face în locul nostru!”, a încheiat liderul PPDA.

La rândul său, deputatul PAS Igor Grosu a declarat pentru presa de la Chișinău că desfășurarea ședinței de astăzi a Legislativului este o acțiune pusă la cale de majoritatea parlamentară. În opinia sa, astfel aceasta încearcă să profite de faptul că doi deputați din Partidul Șor au fost infectați cu COVID-19 și nu vor putea fi prezenți în sală.

Și Andrian Candu, liderul grupului parlamentar Pro Moldova a remarcat că Parlamentul nu trebuia convocat astăzi în ședință. „Parlamentul trebuia să fie în carantină. Aproape jumătate din deputați au anunțat că vor susține moțiunea de cenzură. Dl Chicu, ați gresit, se mai întâmplă, dar este extrem de grav când greșește un demnitar. Dacă iubiți acest popor, această țară, dacă aveți onoare, trebuia să vă dați demisia. De unde să aveți onoare? Aveți curajul să recunoașteți că ați mers cu stângul? Noi, deputații Pro Moldova ne vom prezenta în ședința plenului și vom face tot posibilul să alungăm acest regim”,a afirmat Candu.

Precizăm că Igor Himici și Vladimir Vitiuc, doi deputați de la Partidul „Șor” au fost confirmați cu noul coronavirus. Anunțul a fost făcut de deputata Marina Tauber, care a postat și rezultatele analizelor medicale făcute duminică, 19 iulie.

Ulterior, s-a aflat că Biroul Permanent al Parlamentului a decis pentru astăzi, 20 iulie, convocarea ședinței plenare a Legislativului. Astfel, începând cu ora 14.00 deputații urmează să examineze moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu.

La rândul său, Partidului Politic ȘOR a calificat drept „un abuz vădit, cu substrat politic” decizia conducerii Legislativului de a condiționa accesul deputaților formațiunii în clădirea Parlamentului cu prezentarea testului negativ la COVID-19.

Totodată, ca soluție de compromis, fracțiunea Partidului ȘOR a propus organizarea ședinței în regim online.