Parlament Moldova/ sursa: wikipedia

Reprezentanții Asociației „UNIREA-ODIP” au protestat astăzi, la sediul Serviciului de Informație și Securitate, manifestându-și astfel dezacordul față de tentativele instituției de a îngrădi libertatea de exprimare. Manifestația a avut loc în contextul în care directorul adjunct al SIS, Artur Gumeniuc, a sesizat Consiliul Audiovizualului, cu privire la o transmisiune televizată a unioniștilor, invocând lipsa dreptului la replică, potrivit infoprut.ro.

Cu megafoane și purtând măști de protecție cu inscripția „Cenzură”, unioniștii au acuzat SIS că în loc să se implice în problemele stringente ale statului, precum prezența militarilor ruși în regiunea separatistă sau „kuliokul” cu bani primit de președintele Dodon, instituția atacă nejustificat unioniștii.

„Pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, Serviciul de Informație și Securitate sesizează Consiliul Audiovizualului privind declarațiile unui invitat. Se pare că angajații SIS au uitat de restul amenințărilor cu care se confruntă acest stat și au decis să ia la ochi, în mod nejustificat, unioniștii. Și vorbim aici nu de simpli ofițeri SIS, dar chiar de directorul adjunct al instituției. De ce SIS nu manifestă echidistanță și nu se implică la fel de activ în cazul televiziunilor de propagandă rusești?”, a declarat Vlad Bilețchi, președintele „UNIREA-ODIP”.

În fața unioniștilor a ieșit și un reprezentant al SIS, care s-a prezentat a fi ofițerul de presă al instituției. „Pe 24 iunie, unioniștii au organizat o transmisiune live, în cadrul căreia a fost expusă o opinie care afectează dreptul la alegere a unor persoane”, a declarat acesta.

„Este o aberație, nimeni nu a anulat libertatea de exprimare. Un invitat și-a exprimat opinia personală, iar până în acest moment, nimeni nu a solicitat dreptul la replică”, a precizat Bilețchi.

Amintim că în cadrul ședinței de joi, 23 iulie, a Consiliului Audiovizualului, postul unionist de televiziune 10TV a fost amendat cu 7000 de lei, după ce CA a fost sesizat de directorul adjunct al Serviciului de Informații și Securitate, Artur Gumeniuc. În sesizare, acesta a acuzat promovarea unor îndemnuri publice care pot fi catalogate drept îndemnuri la ură și xenofobie, discriminare pe criterii de limbă vorbită și etnie, făcând referire la declarațiile din cadrul unei emisiuni live din 24 iunie, fapt negat de unioniști și de reprezentanții postului de televiziune. Totodată, sesizarea SIS a stârnit dezbateri aprinse în cadrul ședinței CA.