Consiliul de Administraţie al Federaţiei Române de Handbal a hotărât luni ca sezonul 2019-2020, atât în Liga Florilor (feminin), cât şi în Liga Zimbrilor (masculin), să se încheie, ierarhiile rămânând cele din momentul întreruperii campionatului, potrivit Agerpres.

Cele două formaţii aflate în fruntea clasamentelor, Dinamo Bucureşti, la masculin, şi SCM Râmnicu Vâlcea, la feminin, se aflau în momentul întreruperii sezonului pe primul loc, dar acestea nu vor primi titlul de campioane, potrivit site-urilor oficiale ale cluburilor.

În ceea ce priveşte Cupa României, meciurile rămase de disputat ar putea fi programate înaintea debutului sezonului viitor.